- Relations avec le milieu socio-économique
- Centre suport
- Editură și Atelier Multiplicare
Prezentare
Editura Universităţii din Piteşti fiinţează în cadrul Universităţii din Piteşti cu avizul Ministerului Culturii 4368/27.05.1997.
Editura Universităţii din Piteşti este astfel organizată încât să asigure o eficienţă maximă procesulul de producere-livrare a produsului finit.
Obiectul activităţii editurii este editarea de lucrări cultural - ştiinţifice, didactice, cu rentabilitate şi profit, din toate domeniile, în interesul procesului de învăţământ.
Activităţile de editare, multiplicare, tipografiere trebuie să asigure resursele necesare finanţării cheltuielilor de producţie, cheltuielilor salariale, cheltuielilor materiale şi de regie precum şi altor chetuieli ce grevează funcţionarea acestui departament. De asemenea, aceste activităţi au menirea de a produce profitul minim necesar, care să justifice funcţionarea de perspectiva a EUP.
Principalele scopuri ale editurii sunt:
- sprijinirea, prin lucrările editate, a procesului de învăţământ şi cercetare ştiinţifică;
- difuzarea rezultatelor cercetărilor personale şi colective ale cadrelor didactice şi de cercetare ştiinţifică.
Editura Universităţii din Piteşti îşi propune urmatoarele obiective:
-
Redefinirea cadrului organizatoric, prin revizuirea Regulamentului de Functionare al EUP şi a organigramei EUP (atribuţiile principale ale posturilor ce compun structura organizatorică internă), elaborarea de: fişe ale posturilor, proceduri de lucru, actualizarea instrucţiunilor de lucru.
- Dezvoltarea bazei materiale prin achiziţionarea de echipamente necesare în îmbunătăţirea calităţii produselor specifice activităţii noastre.
- Controlarea procesului de producţie în vederea optimizării acestuia.
- Diversificarea producţiei prin realizarea de materiale promoţionale pentru UPIT.
Baza materiala este relativ nouă şi folosita corespunzator ea produce rezultate de foarte bună calitate. Aceasta se compune din următoarele echipamente:
- Nuvera 100 EA – alb-negru XEROX
- DocuColor 252 cu server Fiery – echipament de producţie digital color XEROX
- Maşină de legat cu termoclei
- Capsator cu sârmă automat
- Ghilotină
Politica de costuri
Costurile actuale implicate de activitatile anterior mentionate rezulta prin aditionarea urmatoarelor elemente:
- Costuri de productie compuse din:
- Costurile materiilor prime (hârtie, toner, termoclei, capse);
- Manopera [(nr. ore conventionale) x (valoarea unei ore)];
- Costuri de regie;
- Contributii la plata CAS si a Ajutorului de Somaj.
- Costuri de administrare (contabilitate, aprovizionare, etc.)
Costuri cu chiria premiselor date în folosinta EUP de catre UP-RO
Marketing
Datorita existentei unei piete relativ stabile si anume cea a facultatilor si departamentelor Universitatii din Pitesti, cu nevoile specifice ale acestora, de editare si multiplicare, activitatea de marketing se reduce în acest moment la o succesiune de activitati directe si anume:
- Receptionarea comenzilor individuale sau ale departamentelor;
- Întocmirea devizului si efectuarea operatiilor tehnologice;
- Livrarea directa a produselor
Faptul ca cel putin în ultima vreme, volumul de lucrari a depasit asteptarile, va determina o politica de marketing agresiv, care va cauta sa satisfaca nu doar cerintele imediate ale clientilor traditionali ci si comenzile primite din exterior.
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței instituționale”, Cod p