Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Logo incredere
Instituție de învățământ superior cu grad de încredere ridicat Logo ARACIS
Româna English Français

Scurtă prezentare a specializării AR


Autovehicule Rutiere, cunoscut sub sigla AR, este un program de studii universitare care conferă absolvenţilor săi, diploma de ingineri în domeniul Ingineria autovehiculelor, specializarea Autovehicule Rutiere. Această specializare s-a înfiinţat în anul 1977, Piteştiul devenind, în acest fel, al treilea centru universitar naţional – după Braşov şi Bucureşti – în domeniul ingineriei de autovehicule rutiere.

Prin pregătirea pe care o primeşte în timpul studiilor universitare, inginerul de automobile, cum este numit în limbajul curent, acoperă un câmp larg de activităţi, începând cu cele de concepţie a automobilelor şi a ansamblurilor lor, continuând cu pregătirea fabricaţiei automobilelor, încercarea lor, dar şi cu activităţi de proiectare şi realizare a aparaturii de reparare, diagnosticare, a exploatării lor, a organizării activităţilor de transport, de trafic rutier, de protejare a mediului etc.

În acest fel, inginerul de automobile îşi găseşte locul atât într-un institut de cercetare sau într-o mare societate producătoare de automobile, cât şi într-una de reparare şi întreţinere, într-un autoservice, în unităţi de transport rutier, în poliţia rutieră etc.


Pliant AR

Planuri de învățământ la specializarea AR


Scurtă prezentare a specializării ITT


Ingineria Transporturilor şi a Traficului, pe scurt ITT, este o noutate în oferta educţtională din învăţământul superior românesc. Acest program de studii are misiunea formării de specialişti în domeniul transportului rutier care să posede cunostinţe de bază în problematica mijloacelor de transport şi a celor conexe, privind informatica si proiectarea asistata de calculator, specifica activitatii de transport, ingineria mediului (ecologie), sistematizarea reţelelor de transport, management şi marketing în transport.

Datorită  existenţei unui numar însemnat de agenţi economici care au drept obiect de activitate, realizarea unor mari volume de transport, pe baza unei  logistici exterioare  (moduri diferite de transport) şi a unei logistici interioare (aprovizionare, depozitare etc), mediul economic în care îşi vor desfăşura activitatea inginerii de transport rutier este favorabil acestei specializari. Volumul mare al cifrei de afaceri realizată de către agenţii economici din domeniul transportului rutier determină puternice interconexiuni la nivelul economiei naţionale şi internaţionale.


Pliant ITT

Planuri de învățământ la specializarea ITT


 

Annonces
S.I.I.M.A.D.C.
Mot de passe oublié
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.