Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Logo incredere
Instituție de învățământ superior cu grad de încredere ridicat Logo ARACIS
Româna English Français

Preşedinte al Senatului 2020-2024

Senatul reprezintă cel mai înalt for de decizie şi deliberare al Universităţii din Piteşti, un factor de echilibru şi un garant al libertăţii academice şi al autonomiei universitare.

În calitate de Preşedinte al Senatului UPIT, în mandatul 2020-2024, voi veghea la buna respectare şi îndeplinire a misiunii acestui for, a valorilor academice şi etice, care se află la baza construcţiei şi dezvoltării universităţii.

Vă invit, stimaţi colegi senatori şi stimaţi membri ai comunităţii academice din Universitatea Piteşti, să cultivăm împreună o cultură instituţională şi un comportament instituţional bazat pe  reguli corecte, clar definite pentru toţi şi pe câteva principii de bază:

 - respect, între colegi, faţă de reguli, faţă de toate părţile interesate, faţă de instituţie,

echilibru - construirea culturii binelui comun,

dezbatere, comunicare şi transparenţă - construirea unei culturi a dezbaterilor constructive, a comunicării libere și a transparenţei depline în decizie şi management,

-coeziune şi colaborare – „împreună suntem mai puternici”.

Universitatea din Pitești este şi trebuie să rămână o universitate capabilă să genereze performanţă, calitate, vizibilitate, respect, implicare în viaţa comunităţii.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Președintele Senatului UPIT

Prof.univ.dr. Mihaela DIACONU

CV.europass.Diaconu Mihaela   

Lista de lucrări  


Program audiențe: Joi 13:00-15:00

Annonces
S.I.I.M.A.D.C.
Mot de passe oublié
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.