- Facultăți
- Facultatea de Stiinte Economice și Drept
- Departamentul Drept şi Administraţie Publică
- Programe de licență DAP
- Drept IFR
► Scurtă descriere
Programul de studii de licență DREPT a fost înfiinţat conform legii, primind autorizaţie de funcţionare provizorie prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2002 privind structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior. Misiunea şi obiectivele asumate de programul de studii DREPT îlindividualizează în sistemul de învăţământ superior prin claritate şi specificitate. În anul 2007 programul de studii DREPT a primit acreditare din partea ARACIS, ca urmare a îndeplinirii corespunzătoare a standardelor impuse la nivel naţional.
► Competenţe ale absolvenţilor
Programul de studii de licență le va permite viitorilor absolvenţi să aplice cunoştinţele fundamentale din domeniul juridic în rezolvarea problemelor atât la nivel practic cât şi la nivel teoretic, dar şi să dobândească nivelul de cunoştinţe necesar aprofundării şi specializării prin programe de studii masterale şi să aibă o atitudine corectă faţă de supremaţia legii, militând în acest scop.
► Şanse de angajare
Absolvenţii programului de studii au oportunităţi de angajare deosebite, asigurate de dobândirea competenţelor necesare următoarelor ocupaţii existente pe piaţa muncii: avocat, magistrat,consilier juridic, notar, executor judecătoresc, inspector fiscal, inspector social, inspector de muncă, inspector de resurse umane, referent de specialitate, consilier în administraţia publică centrală sau locală, precum şi orice altă ocupaţie care necesită studii universitare de licenţă.
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Ghid de acces la Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor
UEFISCDI - Chestionar studenți
Informații studiul european EUROSTUDENT VIII În perioada următoare – martie-mai 2023 –, România va participa, prin Ministerul Educației, pentru a șasea oar...
CARTA_UNSTPB - Consultare publică
Consultare publică CARTA UNSTPB Având în vedere prevederile Legii Învățământului Superior și în spiritul transparenței decizionale și asumării responsabi...
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Taxe de școlarizare indexate – Centrul Universitar Pitești
Taxe de școlarizare indexate Taxele se pot plăti și cu cardul
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței instituționale”, Cod p
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței inst...