- Relații Internaționale
- Biroul Erasmus +
- ERASMUS+ (Țările Programului + Țările Partenere Programului)
- Outgoing Staff
MOBILITĂŢI ERASMUS+ DE PREDARE SAU DE FORMARE A PERSONALULUI UNIVERSITAR
Mobilitatea de tip „Teaching” a cadrelor didactice este acțiunea care permite cadrelor didactice să efectueze o perioadă de predare de o săptămână, totalizând 8 ore de predare, cu sau fără grant, într-o instituție de învățământ superior dintr-o țară parteneră UE sau non-UE, instituție diferită față de instituția de origine.
Mobilitatea de tip „Training” a personalului universitar este acțiunea care permite personalului universitar să efectueze o perioadă de formare de o săptămână, relevantă pentru activitatea sa de zi cu zi în instituția de învățământ superior în care lucrează, efectuată într-o țară parteneră UE sau non-UE, la o instituție parteneră de învățământ superior, într-o întreprindere sau în orice alt loc de muncă relevant, cu sau fără grant.
Activitățile corespunzătoare mobilității sunt stabilite înainte de începerea mobilității, printr-un contract de mobilitate (Teaching/Training Agreement), semnat între participant, instituția parteneră și instituția de origine.
În termen de 45 de zile înainte de începerea mobilității, personalul selectat să beneficieze de o mobilitate de teaching / training va depune la Biroul Erasmus+ următoarele documente:
- Scrisoarea de invitație;
- Teaching/Training Agreement semnat de către participant, prodecanul responsabil cu internaționalizarea la nivel de facultate și responsabil universitatea gazdă;
- Cerere de deplasare aprobată de către directorul de departament și decan.
Personalul universității poate participa, de regulă, în maximum 2 mobilități de predare / formare în timpul unui an universitar, în funcție de fondurile ERASMUS+ disponibile.
Grantul de mobilitate acordat personalului universității pentru mobilitățile de predare / formare efectuate într-o țară parteneră UE este în funcție de țara de destinație, la care se adaugă ajutorul financiar pentru transport acordat în funcție de banda de distanță.
Grantul de mobilitate acordat personalului universității pentru mobilitățile de predare sau de formare efectuate într-o țară parteneră non-EU este de 180 EURO/zi, la care se adaugă ajutorul financiar pentru transport acordat în funcție de banda de distanță (tabelul 1).
Drepturile și obligațiile personalului universității beneficiar al grantului Erasmus+, se regăsesc în Contractul financiar întocmit de Biroul Erasmus+, înaintea deplasării. Contractul financiar se încheie după acceptarea participantului la instituția parteneră, respectiv după aprobarea acordului de predare /formare (Teaching/Training Agreement). Contractul financiar se încheie în două exemplare originale, unul pentru beneficiar și unul pentru dosarul de mobilitate.
La încheierea mobilității, personalul universității trebuie să prezinte Biroului Erasmus+ POLITEHNICA Bucureşti, în termen de 10 zile de la întoarcerea din mobilitate, atestatul emis de instituția parteneră care să confirme îndeplinirea perioadei de mobilitate, raportul de activitate și biletele călătoriei internaționale aferente mobilității efectuate.
Criterii de evaluare / indicatori pentru obținerea unei mobilități Erasmus+:
C r i t e r i i d e e v a l u a r e / I n d i c a t o r i |
Punctaj |
|
Cod |
Valoare maximă |
|
Calitatea activității didactice |
P1 |
60 |
Calitatea activității profesional-științifice – de nivel local / POLITEHNICA București |
P2 |
10 |
Calitatea activității profesional-științifice – de nivel național / internațional |
P3 |
15 |
Motivația, abilități și alte elemente / Argumente, spirit de echipă etc. |
P4 |
15 |
TOTAL |
P0 |
100 |
Prodecani responsabili cu internaționalizarea la nivel de facultate - listă prodecani.
Pentru informații legate de organizarea, derularea, monitorizarea și evaluarea mobilităților Erasmus+ personalul universitar se poate adresa la:
PERSOANE DE CONTACT
OUTGOING STAFF KA131
Ramona Elena TONEA (manager KA131)
Address: Targu din Vale, 1, Room No. I33.
110040, Pitesti, Romania
Tel./Fax: +40348453333
E-mail: ramona_elena.tonea@upb.ro
Web: https://www.upit.ro/ro/international/erasmusplus
Social Media: https://www.facebook.com/InternationalRelations.UPIT/
OUTGOING STAFF KA171
Carmen Andreea BURCEA (manager KA171)
Address: Targu din Vale, 1, Room No. I33.
110040, Pitesti, Romania
Tel./Fax: +40348453333
E-mail: carmen.burcea3103@upb.ro
Web: https://www.upit.ro/ro/international/erasmusplus
Social Media: https://www.facebook.com/InternationalRelations.UPIT/
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Ghid de acces la Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor
UEFISCDI - Chestionar studenți
Informații studiul european EUROSTUDENT VIII În perioada următoare – martie-mai 2023 –, România va participa, prin Ministerul Educației, pentru a șasea oar...
CARTA_UNSTPB - Consultare publică
Consultare publică CARTA UNSTPB Având în vedere prevederile Legii Învățământului Superior și în spiritul transparenței decizionale și asumării responsabi...
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Taxe de școlarizare indexate – Centrul Universitar Pitești
Taxe de școlarizare indexate Taxele se pot plăti și cu cardul
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței instituționale”, Cod p
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței inst...