- Relații Internaționale
- Biroul Erasmus +
- ERASMUS+ (Țările Programului + Țările Partenere Programului)
- Povesti de succes Erasmus
Povești de succes ale participanților la programul Erasmus+
- BRINZEA Victoria Mihaela – participant nevoi speciale – STT la Universidad de Valencia, Spania.
Am avut sansa sa descopar o alta cultura, sa cunosc oameni deosebiti, cu care am putut face schimb de experiente si de bune practici si am reusit sa imi imbogatesc cunostintele privind modul în care alte universitati îsi arata caracterul incluziv. Din aceasta mobilitate m-am intors mai increzatoare, cu idei de proiecte noi de implementat în viitor si cu dorinta de a pastra legaturile cu staff-ul acestei universitati. Aceasta poveste a unei prime experiente Erasmus de succes a putut fi scrisa datorita sprijinului membrilor Birourilor Erasmus din ambele universitati si a sprijinului suplimentar oferit pentru personalul cu dizabilitati, toate acestea oferind sansa oricarui participant cu nevoi speciale de a face fata unor noi provocari, de a iesi din zona de confort si de a descoperi noi medii universitare în care incluziunea este cuvantul de ordine.
- ILEANA Marian – mobilitate doctarala de scurta durata – SMP la Universite de Lorarine, Franta
Mobilitatea Erasmus+ a reprezentat o oportunitate majora pentru mine si una dintre cele mai frumoase experiente din perioada studentiei. In cadrul centrului am desfasurat activitati alaturi de persoane cu o pasiune deosebita pentru cercetare, de la care am acumulat o multime de informatii ce-mi sunt utile in cadrul parcursului meu academic. In aceasta mobilitate m-am alaturat unui grup de cercetare in domeniul Verificarii Sistemelor Distribuite.Eu am rămas in urma acestei mobilitati cu amintiri superbe, realizari personale si o mare dorinta de a impartasi si utiliza tot ce am invatat de la cei pe care i-am intalnit in Franta.
DIȚOIU FLORENTINA - Mobilitate Erasmus de studiu la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
BUZATU ELENA LUIZA - Mobilitate Erasmus de studiu la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
TOROIMAC ȘTEFĂNIȚĂ - Mobilitate Erasmus de studiu la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
ILIE ANCA - Mobilitate Erasmus de studiu la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
TRĂNECI GABRIEL - Mobilitate Erasmus de plasament la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
NICOLESCU RICARDO - Mobilitate Erasmus de plasament la Angel Kanchev University of Ruse, Bulgaria
CONSTANTIN MIRCEA - Mobilitate Erasmus de plasament la Vali Computers, Bulgaria
VASILE MIHAELA- Mobilitate Erasmus de studiu la Sakarya University, Turcia
GHIȚĂ IULIANA GEORGIANA - Mobilitate Erasmus de studiu la Uskudar University, Turcia
MIHALĂ ELENA - Mobilitate Erasmus de studiu la Uskudar University, Turcia
SANDU ANDREEA - Mobilitate Erasmus de studiu la Uskudar University, Turcia
PANTILIE IONUȚ - Mobilitate Erasmus de studiu la Uskudar University, Turcia
CĂPRESCU ANDREEA - Mobilitate Erasmus de studiu la Esenyurt University, Turcia
ARON IOAN ALEXANDRU - Mobilitate Erasmus de studiu la WSG University in Bydgoszcz, Polonia
CHIRICĂ GABRIELA GEORGIANA - Mobilitate Erasmus de studiu la Esenyurt University, Turcia
VASILE IOANA CRISTINA - Mobilitate Erasmus de studiu la Kocaeli University, Turcia
DOBRIN ALEXANDRU - Mobilitate Erasmus de studiu la Vilnius University, Lituania
Bună! Mă numesc Gheoca Andrei Costin și sunt student al Facultății de Mecanică și Tehnologie, departamentul Tehnologia Construcțiilor de Mașini, tocmai am terminat anul 3. Dar dacă o sa îmi întrebați colegii de facultate, există șanse să vă spună altceva, deoarece vreme de 3 semestre am fost plecat cu mobilități Erasmus. Am participat la 4 mobilități, la 3 universități diferite, în 2 țări diferite.
CHIVĂRAN MIHAI-ALEXANDRU - Mobilitate Erasmus+ de studiu la Universitatea din Vilnius, Lituania
Am ales Lituania după ce am vorbit cu o fostă studentă Erasmus la Universitatea din Vilnius. Auzind povestea ei, eu și trei colegi ai mei de la domeniul de licență Informatică, anul al II-lea, am decis să alegem această universitate. Tot ce ne-a convins, a fost exact ceea ce s-a și întâmplat.
Din momentul în care am ajuns la aeroport, reprezentanți ESN (Erasmus Student Network) ne-au așteptat să ne conducă la cămin, așa că am cunoscut din primul moment câțiva dintre studenții universității. Ajungând la cămin, am primit tot ce ne trebuia pentru cameră și ne-am stabilit.
În ziua următoare am facut contractul și am plătit căminul pe toată perioada. A costat mai puțin de 30 de euro / persoană / lună, deși era unul dintre cele mai bune cămine. 90% din cei care erau cazați acolo, erau studenți internaționali, veniți la studii din America, China, Coreea, Republica Dominicana, Serbia, Anglia etc. În primele săptămâni, a fost organizat un “International Fair”, unde studenții străini găteau rețete tradiționale din țările de proveniență. Străinii erau deschiși și puteai comunica fără probleme cu ei în engleză, dar am făcut și un curs de "supraviețuire" în Lituania, prin intermediul cursurilor de lituaniană de nivel A1.
Pentru a ne plimba prin oraș, ne-am făcut abonament de studenți pentru autobuz, care a fost extrem de ieftin, 7 euro / lună.
În ceea ce privește dificultățile, la început au fost probleme cu apa, atât cea de la rețea, cât și cea cumparată. Am mers să cumpărăm câteva sticle, și după ce am ajuns în cameră, am aflat că e foarte important tipul de apă cumpărat, pentru că majoritatea au minerale și calciu în ele, iar gustul este extrem de neplăcut. O altă problemă a fost cu orientarea, până am găsit toate magazinele / informațiile despre ce aveam nevoie, dar asta era normal, fiind într-o țară nouă.
În principiu, totul a fost super. Cursurile le-am făcut alături de alți studenți Erasmus, tehnologiile prezentate erau up-to-date, totul a fost prezentat totul într-o manieră practică, cu exemple și proiecte pe care trebuia să le realizăm. Cel mai bun exemplu pe care l-am auzit, a fost la cursul de network security, unde profesorul de curs ne-a explicat cum am putea să accesăm date bancare, care nu sunt securizate corespunzător, prin verificarea modelelor camerelor de supraveghere din interiorul băncii, însă ne-a fost recomandat să nu încercăm :) . Pentru a experimenta, ni s-a oferit acces la servere virtuale pe care le puteam folosi pentru ceea ce am învățat în cursurile / laboratoarele anterioare.
Chiar și la materiile de master pe care le-am ales, unde nu aveam cunoștințe suficiente, am avut parte de suport și am promovat. Apoi, la întoarcere în România, ne-au fost echivalate toate materiile studiate în Vilnius, netrebuind să mai recuperăm examene din acel semestru la Universitatea din Pitești.
Pe weekend vizitam orașul sau mergeam la evenimente, muzee, încercând orice ne era recomandat. De la un punct, nu am mai avut atâta libertate să plecăm în weekend, pentru că se strângeau teme și proiecte pe care trebuia să le realizăm în timp util. Dar nu am privit lucrul acesta ca ceva negativ, ci din contră, pe mine m-a ajutat să înțeleg complexitatea și diversitatea lucrurilor pe care le-aș putea face pe viitor și mi-a oferit ceva pe care sa mă focusez.
Banii (grantul Erasmus) au fost suficienți pentru tot, de la mâncare, cazare, drumuri, cluburi, vizite la muzee, am vizitat chiar și Kaunas și Riga, tot în aceeași bani, însa ne-am organizat de la început un buget pentru fiecare lucru, de care ne-am ținut până la final.
În concluzie, a fost o experiență pe care aș repeta-o, fiind mulțumit din orice punct de vedere.
VICTOR PETROV - From University of Ruse “Angel Kanchev”, Bulgaria
To participate in Erasmus+ program is something that I don’t regret. When I heard about it, for first time, I wasn’t so motivated to try and explore how I will feel abroad. On the other hand, when I found information about the experience from another participants I thought I have to try. In my country (Bulgaria) we have believing that “bird lands only one time on your shoulder” and that’s how it starts.
The first time, I used the program Erasmus+ was to go for education in Czech Republic. Everything went really well there. The education was really good and the teachers were so kind and understandable. I met people from many countries and we enjoyed a lot. Now I have new foreign friends, which we keep in touch. I met new culture and start being more open minded. We traveled around the country it was really nice time.
My second participation was internship in Turkey. For internship is little bit different (in my case). I didn’t have that much time for travelling, because they were giving me a tasks to do. Anyway the experience was the same like in Czech Republic. Again I was very pleased from the program.
My final participation is again internship on web programming, but in Romania, Pitești (December 2019 - May 2020). When I graduated, I found out a really good opportunity to learn and grown like a person and gain professional skills. In the company that I am everyone helped me to feel like I’m at home. I’m feeling really good surrounded by people, who want to improve every single day, learn new things, respectful, helpful and last, but not least being people with capital “P”. I found out the city is small and cozy and people are kind and trying to help you in every situation. Also found new friends here, especially in the company OSF Global Services / OSF Digital.
For conclusion, I have to say that I don’t regret for my choice to be part of ERASMUS program. This changed me a lot. After all I’ve made good connections with the other participants in the program and all of us have memories for a lifetime.
CHIRICĂ GABRIELA, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Specializarea Engleză-Franceză, anul II - Mobilitate Erasmus+ de studiu la Université Paris-Est Créteil Val de Marne, Franța
BUZDUGAN ADELINA ELENA - Mobilitate Erasmus+ de plasament la Universitatea Coruna, Spania
Love in time of cholera
Erasmus in time of Coronavirus
I am just staring at the ocean. It is calm now, like everything around. The beach that once was full of laughs, love and beautiful people of all ages is just empty. The only thing I can hear is the sound of the waves. The border between the dark blue ocean and the sky is a thin, pink line, with orange hues.
But you know what? It is still breathtaking and wonderful this city called A Coruna, in Galicia, Spain.
So here we are, doing our Erasmus during Coronavirus pandemic. Luckily, I came here in September so I had the chance to enjoy many of the things this place has to offer, starting with the natural beauties, incredible historical heritages and the amazing Erasmus experiences, favored by an extraordinary ESN team.
Not long ago, we were all informed about how things are in China and how fast the virus was spreading. We knew it would be just a matter of time until it reaches Europe as well. Still, we weren't completely conscious and we just kept living our dream experience, making unforgettable memories, enjoying it and making incredible plans for the following months.
Sunday, 8th of March
We were in a restaurant, lost in the streets of the historical old quarter of Santiago de Compostela when they reported on the news the actual situation in Spain. We talked and realized the reality.
That was the moment when our hearts started to be more at home, with our families, than with us. We knew the risk we would take to go home, so we decided to stay in Spain.
Friday, 13th of March
On this day, the university closed its gates but we understood that it was the best decision and we were ready to continue our studies through the platforms and online courses designed for us.
Saturday, 14th of March
When we woke up in the morning the sun was shining, the water was sparkling and the surfers were catching the waves. It was a wonderful day, probably because we felt that it would be the last day we would be able to enjoy what nature has to offer for some period of time.
I had a long run by the ocean, passing by the Tower of Hercules (UNESCO world heritage), watching the waves breaking through the rocks, the boats floating in silence at the harbor and the mystery of the empty streets of the old centre, not long ago full of life.
Then, we had one of the nicest evenings, snacking on the beach, with our smiles bathing in the sunset lights, feeling every wind touch, listening to every wave.
Sunday, 15th of March
Since last night they already announced the quarantine, and today the sky was grey, couldn't even make a difference between it and the ocean. This was the 1st official quarantine day. And also the day we accepted that we needed new plans, and we wanted to make the best out of it.
Because Erasmus is also about adapting, cooperation and evolution in any possible way!
Our plan?
At the top of the list are the principles that guide us: reciprocal respect, help, support and effective communication. We are lucky enough to have more people living together, with a wonderful ocean view, but to maintain the harmony we need to follow those principles and look often through the window. And so we do it!
We decided to use the individual time (because we respect our need for privacy) to keep in touch with our family and friends back home, to study, learn, grow, develop new skills, taking university-related online courses but not only, read books and meditate, because we know we have to use this time in the most constructive and efficient possible way.
Together we study Spanish, do sport and yoga because we know how important is to maintain our mental and physical health. We cook and have dinners together, because we love to eat. We explore our multicultural origins and traditions, and always find out new and interesting things. We also play games, watch many classical, good movies, have tapas, dance, listen to all kinds of music and admire the sunset, because we enjoy it.
As a new generation kind of Erasmus family, we stay together, have an amazing time, a lot of fun and develop ourselves. And even if this is our particular story, we know that in this moment, it is the reality of most people.
We are thankful that we are all healthy and also, we respect the instructions of the universities, health and public authorities and the official organisms!
(Erasmus family with Romanian, Brazilian, Mexican, German and Czech blood)
Adelina Elena Buzdugan, Erasmus intern at ORI-UDC
https://www.laopinioncoruna.es/coruna/2020/04/01/erasmus-cuatro-paredes/1490813.html
PAUL DANIEL IUNKER - Mobilitate Erasmus+ de studiu la Universitatea din Gdansk, Polonia
Numele meu este Iunker Paul Daniel (student la Drept, anul 3 - zi) și împreună cu colegul meu Bușescu Eduard Ionuț (student la Drept, anul 2 - zi), suntem în Polonia, în Gdansk (mobilitate studii).
Atât cadrele universitare de la facultate pe care o studiem la universitatea gazdă cât și personalul Biroului Erasmus ne sunt alături să rezolvăm orice problemă întâmpin
Țin să menționez faptul că avem sprijinul studențiilor "mentori" din biroul ESN - Gdansk de aici (non-stop ne sunt alături indiferent de oră sau zi). Biroul Erasmus de la această Universitatea asigură ajutor psihologic pentru cei ce au probleme cu toată situația (dar la noi nu a fost cazul).
Cadrele universitare, ne sunt alături în această perioadă și au încercat să ne simplifice cursurile, astfel să avem ca mod de participare la cursuri interacțiunea prin videoconferințe organizate pe platforma Universității.
Universitatea gazdă oferă posibilitatea studenților de înscriere la un curs de învățare a limbii naționale (din păcate noi nu am putut accesa la el, deoarece cu această situație neprevăzut la nivel mondial a fost a fost restricționată interacțiunea fizică cu cadrele universitare) . Dar am primit în schimb un curs de învățare individuală pe format electronic (CD + Ghid de studiu).
Acum, pe perioada pandemiei COVID-19, nu avem probleme cu cazarea, putem rămâne în cămin (studenții polonezi au fost trimiși acasă). Utilizăm derularea cursurilor on-line. Și din punct de vedete al sănătății stăm foarte bine, nu avem probleme. Legat de situația noastră în timpul pandemiei cu virusul COVID-19, stăm și luptăm cu această criză și ne ținem moralul ridicat. Până la urmă totul o sa fie bine. Este un caz de forță majoră indiferent dacă eram acasă sau plecați se întâmplă, nimeni nu putea să prevadă acest lucru. Dar noi luptăm, pentru ca nu dorim să abandonăm programul așa cum au făcut alți colegi de ai noș În opinia mea, acest program este foarte folositor în formarea unui student, vorbind atât din punct de vedere al studiilor cât și din punct de vedere cultural ori mental. Utilizarea unui program Erasmus+, ajută un tânăr să se dezvolte în societate, să poată lua de unul singur deciziile cele mai bune pentru situația lui. Utilizarea acestui program te ajută să călătorești și să vizitezi anumite zone ale lumii și în aceelași timp să-ți continui studiile.
Acest program te ajută să-ți creezi relații de prietenie cu diverse persoane din toate colturile lumii (în cazul meu, am colegi la Universitatea gazdă ce provin din Moldova, Italia, Franța, Germania, Ungaria, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, India, Statele Unite ale Americii, China, Japonia, Bangladesh, dar nu în ultimul rând din alte orașe din România). Ne-am creat și o "comunitate" a studenților din România (suntem studenți din mai multe părți României precum: Pitești, București, Buzău, Suceav
Ca un feedback final, vorbind din punctul de vedere al unui student către alți studenți, recomand cu încredere bursele de studiu Erasmus+.
Am incercat în câteva cuvinte să-mi formulez propria idee legată de "impresii și sfaturi" din programul de burse Erasmus+.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
ROBERT NICOLESCU - Mobilitate Erasmus+ de studiu la Universitatea din Ruse “Angel Kanchev” , Bulgaria
Sunt student la domeniul de licență Informatică, anul al II-lea la Universitatea din Pitești. Am fost student Erasmus+ cu mobilitate de studiu la Universitatea din Ruse, Bulgaria, în semestrul 1, apoi am decis să prelungesc și în semestrul al 2-lea, anul universitar 2019-2020. În primul semestru am fost cu încă 4 colegi, iar acum cu încă 3 colegi de facultate, de la UPIT.
Pentru că studiile de la Universitatea din Ruse se desfășoară în limba bulgară, o parte din cursuri au avut loc doar cu noi și profesorul respectiv, doar la 2-3 materii am mai fost cu încă niște studenti din Franta sau Spania, în limba engleză. Profesorii au fost foarte prietenoși și de ajutor în caz că nu înțelegeam ceva. Își dădeau mult interesul.
Am stat toți în același cămin, la etajul 7, condițiile sunt bune în general, există lift, bucătărie și mașini de spălat hainele la fiecare etaj. Când am ajuns noi, camerele erau destul de curate, dar am făcut curățenie generală oricum. În caz că am avut vreo problema legată de cămin, internet, etc, a trebuit doar să mergem să vorbim la biroul Erasmus și se rezolva, persoanele de acolo fiind mereu foarte primitoare.
Legat de activități sportive, căminul nostru este chiar lângă un teren de fotbal si am putut să ieșim acolo să ne jucăm oricand fotbal fără nicio problemă. De asemenea, am fost și la sala de sport a universității, la care puteam merge în timpul săptămânii, de la 8 la 4-5 seara fără nicio problema (trebuia doar să îi spunem profesorului de sport că suntem studenți Erasmus.
Modelul de învățământ din Ruse nu e foarte diferit față de cel din Pitești, doar că acolo se pune mai mare accent pe proiecte (am avut niște proiecte foarte interesante, cel mai notabil a fost un proiect în care am folosit un raspberry pi ca și device de smart home).
Am avut un grup de whatsapp cu toți studenții Erasmus,iar în caz că vroiai să ieși afară, doar dădeai un mesaj acolo și se găsea cineva cu care să ieși.
Și încă un lucru important. Ne-a ajutat să ne îmbunătățim limba engleză. Din grupul nostru, unii știau mai bine limba engleză, alții mai slab, dar la sfârșit toți am învățat mai mult.
Recomand cu căldura Universitatea din Ruse, ca destinatie de Erasmus. Eu sunt foarte mulțumit că am ales să vin aici (de asta încă sunt aici și pe al doilea semestru). La început am zis că nu e de mine și că ce să caut eu aici, dar m-am gandit puțin și mi-am dat seama că nu am nimic de pierdut.
ARON ALEXANDRU - Mobilitate Erasmus+ de studiu la International Hellenic University, Grecia
1. Ce ne puteți spune despre serviciile oferite de instituția gazdă: activități didactice, dotări, acces la bibliotecă, acces la baza sportivă, cămine studențești, susținere studenți Erasmus+ etc?
Datorită problemei cu virusul Covid-19, nu pot spune multe despre activitățile didactice din semestrul al doilea, anul universitar 2019-2020... Profesorii își fac datoria și ne prezintă lecțiile în mediul online. Accesul la bibliotecă se face pe baza carnetului de student eliberat de ei. Campusul este dotat cu teren de tenis, pistă de alergat, un teren de fotbal precum și o sală de gimnastică. Căminele studentești nu le-aș recomanda pentru lux și comfort, însă sunt ideale pentru petreceri și pentru o mai bună conexiune atât cu studenții Erasmus cât și cu studentii greci. Eu unul, am ales să stau în aceste cămine studentești și nu am regretat.
În ceea ce privește susținerea studentilor Erasmus, universitatea face o treabă foarte bună, nu am decât cuvinte de laudă.
2. Pentru cei care sunteți acum plecați cu mobilitate Erasmus+, având în vedere situația din prezent provocată de pandemia Covid-19, ce ne puteți spune despre modul în care universitatea gazdă s-a ocupat de problemă și de situația voastră?
Universitatea și mai ales Guvernul grec au acordat atenție specială studenților Erasmus, iar noi cei din Kavala am fost mutați în carantină de la caminele studentești la un hotel de 5 stele, cu toate mesele incluse. De asemenea, universitatea a oferit cursuri pe platforma online, deci totul a fost la zi.
3. Cât de ușor s-a realizat integrarea voastră în cadrul comunității academice gazdă?
Integrarea noastră a fost una rapidă și eficientă. Am fost întâmpinați de la stația de autobuz când am ajuns prima oară în Kavala și am fost conduși până în camerele noastre din caminele studentești, unde ni s-au explicat diferite reguli ale campusului, ale universității precum și diferite evenimente / tradiții.
4. Cum v-a schimbat această mobilitate pe plan academic, personal și social?
În general, bursele Erasmus+ au un impact pozitiv puternic în viața unui student, iar această bursă nu a fost mai prejos.
5. Recomandați această experiență colegilor din UPIT?
Recomand experiența Erasmus din Kavala, mai ales în perioada de primăvară-vară.
MARIN Ramona Cristina - Facultatea de Matematică și Informatică, mobilitate de studiu la UNIVERSITE DE LORRAINE, Franța
„Erasmus este mai mult decât o experiență academică, este o posibilitate de a privi lumea cu alți ochi. Este șansa unui student de a se autodepași și redescoperi, de a cunoaste și învăța, de a se distra și a-și face noi prieteni. Este o experiență care te maturizează fiind nevoit să te descurci într-un mediu universitar necunoscut și nou. Eu mai vreau în Erasmus, prietenii mei mai vor în Erasmus, foștii studenți Erasmus mai vor în Erasmus. Oricine mă intreabă acum despre Erasmus aude din partea mea doar: "mergi", "merită", "du-te"!”
BUCUR Mihaela Melania – Facultatea de Teologie Ortodoxă, mobilitate de plasament la ASSOCIATION DEPARTAMENTALE DE SAUVEGARDE DE L’ENFANT A L’ADULTE DE L’AIN, Franța
„A fost o experiență frumoasă din care am avut foarte multe de învățat. În cadrul acestei mobilități mi-am imbogățit cunoștințele în domeniul Asistenței Sociale și am descoperit oameni care exercită această meserie cu mult profesionalism și dedicare. Am învățat mai multe despre ce înseamnă munca socială în special serviciul de Prevenție Specializată adresat copiiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 12-25 ani. Am fost mulțumită de acest stagiu de practică oferit de programul Erasmus+ și îl recomand tuturor celor care vor sa trăiască o experiență nouă, frumoasă din care cu siguranță vor avea avea mult de învățat! ”
ȘĂULEAN Ruxandra Andreea – Facultatea de Drept și Științe Administrative, mobilitate de studiu la THE LOWER SILESIAN UNIVERSITY OF ENTREPRENEURSHIP AND TECHNOLOGY IN POLKOWICE, Polonia
„Despre experiența Erasmus aș putea spune multe, aș putea vorbi ore întregi. Nici nu știu ce să punctez mai intâi. Consider că a fost o pistă de lansare spre perspective înalte, oferindu-mi ocazia să întâlnesc oameni deosebiți de la care am avut multe de învățat, cunoștinte pe care sunt sigură că le voi aplica pe tot parcursul vieții mele, atât profesionale, cât și personale. Toate activitățile mi-au întărit încrederea în forțele mele proprii și mi-au lărgit orizontul, ambiția, dorința de a-mi depăși limitele și de a deveni cea mai buna variantă a mea. Sunt mândră ca am avut onoarea de a fi student internațional!”
CEAUȘU Loredana Elena – Facultatea de Științe, mobilitate de plasament la YEDITEPE UNIVERSITY, Turcia
„Experiența ca student Erasmus este o experientă unică, pe care ar trebui să o experimenteze orice student! Fiind atrasă mereu de cunoaștere, de tradițiile și cultura altor popoare, dar mai ales de tradiția în cultura medicală de recuperare din Turcia, anunțarea mobilităților Erasmus+ disponibile pentru Universitatea Yeditepe a venit ca cea mai minunată veste. Pentru unii e nevoie de timp de gândire daca ar trebui sa plece la studiu sau în stagiu de practică într-o țară străină. Pentru mine acest timp de gandire nu a existat, am avut nevoie de puțin timp pentru a coopta doua colege ca să participăm împreuna la această experiență minunată. La sfârșitul stagiului ne-am bucurat de cunoștințele dobândite în cele trei spitale din Istanbul recunosute în întreaga lume pentru calitatea serviciilor în domeniul recuperării medicale. În plus, Turcia cu tradițiile ei, o mixtura a celor orientale și a celor occidentale, Istanbulul, orașul celor trei Imperii, magia drumului cu ferryboat-ul între cele doua continente, locurile pline de istorie, oamenii gata să te ajute la tot pasul, prietenii noi, excursiile organizate nu fac decât să fascineze orice student care ajunge aici. Fiți îndrăzneți și bucurați-vă de experiența de student Erasmus+!”
STOICA Ioana Ruxandra – Facultatea de Științe, mobilitate de plasament la UNIVERSITA DEGLI STUDI DELLA BASILICATA, Italia
„Am intrat în programul Erasmus+ la recomandarea unui cadru didactic al facultății. Mai auzisem de acest program de la prieteni și m-am decis să încerc și eu. Am avut noroc și am ajuns într-o universitate minunată din Italia, în regiunea Basilicata. Acolo am întâlnit o asociație a studenților (Erasmus Student Network) care ne-a ajutat să ne integrăm atât în cadrul facutății cât și în activitățile extrașcolare. Acești studenți au fost lângă noi când am avut nevoie de ajutor sau doar de o vorba bună și am legat cu ei prietenii care sper să dureze o viață. Pot spune fără nici o reținere că a fost cea mai frumoasa experiență a vieții mele de până acum. Am cunoscut oameni din toate colțurile lumii, am descoperit lucruri noi, am călătorit și am învățat. A fost o experiență de viață completă. Abia aștept sa fac parte din nou din acest program minunat.”
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Ghid de acces la Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor
UEFISCDI - Chestionar studenți
Informații studiul european EUROSTUDENT VIII În perioada următoare – martie-mai 2023 –, România va participa, prin Ministerul Educației, pentru a șasea oar...
CARTA_UNSTPB - Consultare publică
Consultare publică CARTA UNSTPB Având în vedere prevederile Legii Învățământului Superior și în spiritul transparenței decizionale și asumării responsabi...
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Taxe de școlarizare indexate – Centrul Universitar Pitești
Taxe de școlarizare indexate Taxele se pot plăti și cu cardul
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței instituționale”, Cod p
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței inst...