Principala misiune a Centrului Suport pentru Învățământul Dual din cadrul Universității din Pitești constă în realizarea unui proces educațional specific mai bine adaptat evoluțiilor din mediul economic, astfel încât, prin acțiunile derulate împreună cu partenerii săi, să crească angajabilitatea absolvenților UPIT.
O altă misiune constă în ridicarea nivelului pregătirii profesionale a studenților prin facilitarea dobândirii de cunoștințe avansate privind tehnologiile actuale sau de viitor, prin realizarea în parteneriat de acțiuni si evenimente tematice cu transfer reciproc de idei si de cunoștințe între mediul academic din UPIT si partenerii sai.
Prin acțiunile sale, Centrul Suport pentru Învățământul Dual vizează:
- Susținerea obținerii de către studenții UPIT de stagii de internship în cadrul firmelor partenere;
- Promovarea acordării de burse de performanță de către firmele partenere, pentru studenții UPIT cu realizări profesionale deosebite în pregătirea în domenii de specialitate de interes pentru companiile respective;
- Eficientizarea activitații de practică a studenților la locurile de munca din întreprinderile din industria auto;
- Implicarea specialiștilor din mediul socio-economic în procesul de învățământ din UPIT.
- Implicarea UPIT in Proiectul „Școala ACAROM pentru educație multinivel a salariaților din industria auto”.
- Facilitarea realizării de parteneriate intre membrii ai ACAROM si UPIT pentru realizarea de proiecte de CDI pe teme concrete din producția auto, finanțate prin Planul National de CDI sau prin programe europene;
- Crearea unui pol de promovare publica a intereselor majore ale UPit și ale partenerilor sai.
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Ghid de acces la Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor
UEFISCDI - Chestionar studenți
Informații studiul european EUROSTUDENT VIII În perioada următoare – martie-mai 2023 –, România va participa, prin Ministerul Educației, pentru a șasea oar...
CARTA_UNSTPB - Consultare publică
Consultare publică CARTA UNSTPB Având în vedere prevederile Legii Învățământului Superior și în spiritul transparenței decizionale și asumării responsabi...
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții
Taxe de școlarizare indexate – Centrul Universitar Pitești
Taxe de școlarizare indexate Taxele se pot plăti și cu cardul
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței instituționale”, Cod p
A început procesul de selecție a grupului țintă (GT3) în cadrul proiectului ”Universitatea 4.0 – universitate deschisă și conectată pentru creșterea rezilienței inst...