Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Universitatea Națională
de Știință și Tehnologie
POLITEHNICA București

Logo incredere
Instituție de învățământ superior cu grad de încredere ridicat Logo ARACIS
Româna English Français

PREZENTAREA

PROGRAMULUI DE STUDII DE MASTER

EDUCAŢIE TIMPURIE

RÂMNICUL VÂLCEA

 

 

ARGUMENT

Prin programul de master,  EDUCAŢIE TIMPURIE, se urmăreşte crearea unui cadru formal, fundamentat ştiinţific şi cu înaltă relevanţă aplicativă prin care să se  dezvolte competenţele necesare activităţilor de educaţie la vârstele timpurii prin utilizarea activităţilor ludice, jocul fiind activitatea dominantă a copilăriei. Ideea pe care se fundamentează acest program de master este aceea că strategiile educaţionale tradiţionale utilizate în învăţarea şcolară nu mai sunt suficiente şi nici adaptate nevoilor de cunoaştere ale copiilor. Devine necesară pregătirea specialiştilor pentru etapele de educaţie anteşcolară cu scopul de a preveni eşecul şcolar, abandonul şcolar şi chiar neintegrarea copiilor în sistemul învăţământului obligatoriu. Orientarea spre acest domeniul de aprofundare este susţinută şi de accentuarea ideii de folosire a contextului ludic în stimularea rutei individuale a învăţării la vârstele timpurii precum şi de necesitatea profesionalizării cadrelor didactice care realizează activităţi didactice la această vârsta.

MISIUNEA PROGRAMULUI DE STUDIU

Formarea şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în vederea dezvoltării competențelor din domeniul educației timpurii.

Obiectivul general al programului de studii:

Profesionalizarea în domeniul educaţiei timpurii prin dezvoltarea unui sistem funcţional de competenţe bazate pe cunoştinţe şi abilităţi specifice domeniului şi specializării, precum şi dezvoltarea unui sistem de atitudini care să permită adaptarea oportună şi eficientă la schimbările aferente învăţământului preuniversitar

 

 COMPETENŢE PROFESIONALE VIZATE PRIN PROGRAMUL DE MASTER EDUCAŢIE TIMPURIE

- Utilizarea adecvată a limbajului psihopedagogic specific vârstelor timpurii

- Proiectarea şi realizarea activităților educaționale adaptate specificului vârstelor timpurii

- Evaluarea proceselor de învățare, a rezultatelor și a progresului copiilor /elevilor la vârstele timpurii

- Abordarea managerială a grupului educațional, a activităților educaționale, de integrare socială specifice vârstelor timpurii

- Consilierea, orientarea și asistarea psihopedagogică a diverselor categorii de persoane, grupuri educaționale implicate în educația la vârstele timpurii

- Elaborarea și realizarea unor proiecte inovative de cercetare constatativă și ameliorative în domeniul educației timpurii

 Competențe transversale:

- Utilizarea unor modalități de comunicare în limba română, în limba maternă și în cel puțin o limbă străină, într-o varietate de situații;  Monitorizarea propriului comportament comunicativ și adaptarea lui la diferite contexte educaționale și categorii de audiență

- Respectarea principiilor și normelor de etică profesională  si promovarea unei atitudini responsabile în relațiile profesionale;  Respectarea drepturilor  partenerilor de dialog;   Manifestarea iniţiativei  în vederea producerii de schimbări şi a inovării  în câmpul  educaţional.

- Utilizarea unor practici educative eficiente de învăţare pe tot  parcursul vieţii, în vederea formării şi dezvoltării profesionale continue şi adaptării competenţelor profesionale la dinamica contextului profesional şi social

 

Ocupații:

- Asistent de cercetare in pedagogie

- Consilier în învățământ

- Expert în învățământ

- Inspector școlar

- Referent de specialitate învățământ

 

PLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNT

PLAN DE ÎNVĂȚĂMÂNT 2023-2025

 

FISE DSICIPLINE

Fise discipline 2016-2017

 

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.