Vocabularul în vremea pandemiei

Laura CÎȚU, conf. dr.

Departamentul Limbi Străine Aplicate

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

22 iunie 2020

(timp de lectură: 7 - 8 min)

Discursul cotidian sau vorbirea curentă reprezintă tipul de comunicare aflată în cea mai strânsă legătură cu dinamica vieţii contingente. Producţiile lingvistice zilnice au cea mai strânsă legătură cu evenimentele sau experienţele în care vorbitorii sunt implicaţi¹. Specificul acestor evenimente şi experienţe se reflectă mai puţin la nivelul anumitor componente ale discursului cum ar fi morfologia, sintaxa sau organizarea textuală, în schimb poate fi cu uşurinţă localizat la nivelul vocabularului, care este cea mai versatilă zonă din structura unei limbi naturale.

Anul 2020 este şi va rămâne în istorie ca anul pandemiei de coronavirus, acest fapt este cert. Evenimentul nu a întârziat să populeze discursul cotidian cu vocabule şi sintagme specifice şi recurente, lucru dealtfel firesc într-o limbă, aşa cum afirmam mai sus. În spaţiul european, specialiştii limbii şi nu numai s-au grăbit deja să constituie şi sa livreze publicului glosare de termeni ai pandemiei. În spaţiul românesc este puţin mai rară încă această preocupare, dar nu lipseşte complet. Totuşi, nu un glosar de astfel de termeni ne propunem să oferim prin acest text, ci doar să semnalăm existenţa fenomenului lingvistic ca atare şi să incităm la o reflecţie cu privire la trei forme lexicale extrem de vehiculate (cel puţin două dintre ele) şi în limba română în această perioadă: verbul a contracta şi sintagmele distanţă/ distanţare socială şi rezilienţă economică.

1. La începutul perioadei de epidemie, până s-a ajuns la „transmiterea comunitară”, tema modului în care virusul Covid-19 se răspândea domina discursul mass-media. Aşadar, secvenţa ... a contractat virusul... era foarte frecventă. Doar că, victime ale unei capcane lingvistice probabil, pe care vom încerca s-o anihilăm, o bună parte dintre vorbitori foloseau nu verbul a contRacta, ci a contacta. Redăm mai jos doar câteva exemple:

• Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat la București, la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr. Matei Balș..., Buletin informativ al Ministerului Sănătăţii, 27.02.2020, http://www.ms.ro/2020/02/27/29281/
• Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul ..., informaţie digi24.ro, 24.04.2020, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/informatii-oficiale-despre-coronavirus-in-romania-1266261
• Teama de a contacta coronavirusul înseamnă neprezentarea la timp la spital..., titlu mediafax.ro, 15.05.2020, https://www.mediafax.ro/social/teama-de-a-contacta-coronavirusul-inseamna-neprezentarea-la-timp-la-spital-avertismentul-medicilor-in-caz-de-avc-19134970

Încercăm, cum promiteam, să denunţăm capcana căreia i-au căzut victimă vorbitorii. Probabil că în imaginarul lingvistic, între verbul a contracta, cu utilizarea lui uzuală², şi substantivul virus este o uniune resimţită inconştient ca incompatibilă³. În schimb, mult mai familiară îi apare instinctiv vorbitorului asocierea lui virus cu a contacta, cu atât mai mult cu cât din vocabularul pandemiei face parte substantivul contact, cu pluralul contacţi (să ne amintim de anchetele epidemiologice de la începutul epidemiei), termen dealtfel abordat de reputatul lingvist Rodica Zafiu în articolul „Izoleta şi contacţii” din Dilema veche nr. 838/ 12-18 martie 2020. Aşadar, având această posibilă explicaţie pentru greşeala de limbă semnalată, putem înţelege sursele ei, dar să reţinem totuşi forma corectă: a contRacta un virus sau o boală în general.

2. Sintagma distanţă/ distanţare socială a avut poate cea mai mare frecvenţă de utilizare în această perioadă şi va mai avea probabil încă mult timp de acum înainte. Ceea ce ne-a atras atenţia cu privire la această formă este reticenţa manifestată de unii vorbitori îngrijiţi ai limbii române, care o resping în favoarea celei de distanţă fizică⁴, fără să-şi motiveze această preferinţă. Putem presupune că în conştiinţa lingvistică a acestor vorbitori, „distanţa/ distanţarea socială” este echivalentă cu întreruperea comunicării interumane, ceea ce distanţa fizică dintre oameni nu produce inerent în epoca telefoniei, a internetului, a telemuncii şi a reţelelor de socializare. Probabil, operând această distincţie şi insistând pentru utilizarea sintagmei distanţă fizică, vorbitorii în discuţie resping implicit o formă de impact psihologic negativ şi insidios pe care l-ar avea distanţa/ distanţarea socială, efect pe care nu l-ar exercita forma distanţă/ distanţare fizică, iar epidemiologic vorbind nu se pierde nimic respingând pe social, întrucât doar depărtarea fizică este o măsură necesară, nu şi întreruperea comunicării umane.

De fapt, în domeniul medical, distanţa socială şi distanţa fizică sunt forme absolut echivalente. Au apărut în anul 1918 (engl. social/physical distancing), în contextul gripei spaniole, pentru a denumi cea mai eficientă măsură de limitare a răspândirii epidemiei, măsură introdusă de medicul Max C. Starkloff, în statul Missouri din Statele Unite ale Americii. Care şi astăzi şi-a menţinut aceeaşi eficienţă ca măsură sanitară. Evident că la început de secol 20, o distanţare fizică între oameni implica şi o diminuare, până la întrerupere, a comunicării interumane. Din punct de vedere medical, cele două forme au rămas însă sinonime, întrucât în epidemiologie nu contează aspectul social, ci doar măsura şi rezultatele ei în planul sănătăţii. Distincţia semantică pe care o semnalează şi o promovează astăzi vorbitorii amintiţi este o marcă a rafinamentului pe care ne-o permite evoluţia civilizaţiei materiale, un confort şi chiar un lux pe care îl datorăm tehnologiei şi accesului generalizat la mijloacele de comunicare modernă.

Având în vedere cele de mai sus, evident că nu ne pronunţăm în favoarea adoptării generalizate în discursul cotidian a uneia sau a celeilalte dintre cele două forme. Ele sunt variante libere şi alegerea utilizării uneia sau alteia ţine de idiolect⁵.

3. În fine, cea de-a treia sintagmă anunţată este rezilienţă economică. Este cea mai rar întâlnită în discursul public al pandemiei în limba română, poate pentru că este şi cea mai tehnică dintre cele trei. A folosit-o preşedintele Republicii în cel puţin două situaţii recente:

• „Fondurile europene – este în discuție o propunere a Comisiei, pe care noi o găsim bună. Asta înseamnă că fondurile multianuale, așa-numitul MFF, vor fi discutate la pachet cu fonduri care sunt destinate pentru revigorarea economică, pentru creșterea rezilienței economice în Uniunea Europeană, cum se spune.”, declaraţia de presă Klauss Iohannis, 3 iunie 2020.

• România a trebuit să facă faţă într-un scurt timp acestei pandemii, iar perspectiva unei evoluţii ciclice a virusului obligă statul roman să continue măsurile pentru a creşte capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului naţional de securitate, a asigurării serviciilor publice şi mai ales în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice", – declaraţia de presă post CSAT din 27 mai 2020.

Conceptul de rezilienţă este vehiculat în diferite domenii ale cunoaşterii şi vieţii sociale – psihologie, biologie, ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti etc. Lăsăm cititorilor curiozitatea şi plăcerea de a se informa şi a descoperi semnificaţia sintagmei rezilienţă economică şi, de ce nu, poate şi pe cele ale sintagmelor rezilienţă psihologică, rezilienţă urbană, rezilienţă organizaţională, rezilienţă financiară, rezilienţă politică, rezilienţă informaţională etc.

Note de subsol: