Despre "a te ține de cuvânt"

Tiberiu MACARIE, prof. univ. dr. ing.

Departamentul Autovehicule și Transporturi,

Facultatea de Mecanică și Tehnologie

24 iunie 2020

(timp de lectură: 6 - 7 min)

Pornind de la versurile următoare îmi exprim câteva păreri și gânduri despre importanța menținerii cuvântului dat în relațiile umane:

După miros cunoști o floare,

Ciocârlia după cânt,

Aurul după culoare,

Iar pe om după cuvânt.

Vorbindu-se despre unele persoane, despre cele ce fac sau spun, sau despre cele ce au făcut sau au spus, auzim, din când în când, expresia, fie apreciativă, fie spusă cu oarecare teamă, că "sunt oameni care se țin de cuvânt" sau "au fost oameni care s-au ținut de cuvânt".

Ce înseamnă a fi o persoană care "se ține de cuvânt"? În înțelesul larg prin oameni care "se țin de cuvânt" se definesc acei oameni în care ai încredere, oameni care-și păstrează cuvântul dat, indiferent de situațiile prin care trec, oameni al căror comportament de relaționare cu ceilalți nu se schimbă în funcție de împrejurări și conjuncturi, fie și în situațiile mai complicate prin care oricine poate trece, mai devreme sau mai târziu.

De ce sunt apreciate, de majoritatea oamenilor, persoanele care "se țin de cuvânt" ? Răspunsul la această întrebare nu este greu de găsit și el poate fi dat de nevoia de siguranță, de stabilitate, pe care oricare dintre noi dorim să o avem în relațiile personale, profesionale sau sociale cu care ne întâlnim zilnic. Avem, în activitatea zilnică, nevoia sau obișnuința de a schimba idei, griji, nevoi, dorințe cu persoane de încredere, cu care să împărtășim frământările care ne preocupă. Chiar căutăm uneori persoane cărora să le putem cere un sfat sau cu care să ne consultăm cu privire la problemele noastre, unele dintre acestea fiind foarte personale. Ei bine, cum găsim și cine sunt cei care pot intra în categoria "persoane de încredere" ?

O primă direcție de orientare sunt, cu siguranță, oamenii care "se țin de cuvânt". Fie că am auzit că sunt astfel caracterizați de ceilalți, fie că ne-au demonstrat în timp că "se țin de cuvânt", acești oameni pot deveni în timp persoanele pe care te poți bizui că ceea ce promit se va realiza, că cele ce sunt stabilite de comun acord vor fi îndeplinite întocmai, că nu vor apărea schimbări esențiale față de condițiile inițial stabilite, că vor păstra confidențialitatea discuțiilor avute. Acest fapt creează siguranță și liniște privind realizarea în fapt a unor dorințe, așteptări sau lucruri care dorim să se întâmple.

În viața reală nu este totdeauna ușor să-ți respecți cuvântul dat, chiar dacă îți dorești să te afli în categoria celor care "se țin de cuvânt", deoarece în timp lucrurile se pot schimba, între momentul inițial și final al discuțiilor, promisiunilor, hotărârilor dintre două sau mai multe persoane.

A nu-ți schimba opțiunile de pe o zi pe alta, a respecta cele ce promiți (promettre c'est noble, tenir c'est bourgeois!), "a-ți ține cuvântul", nu numai că este un gest de noblețe, dar este un semn pentru o anumită statură morală, pe care o au anumiți oameni, nu mulți, din păcate.....

Cu cât numărul acestor oameni este mai mare într-un colectiv, într-o comunitate sau, de ce nu, la nivel de țară, cu atât lucrurile în colectivul respectiv, sau în comunitatea respectivă, sau în țara respectivă sunt mai așezate, mai sigure și mai stabile și mai ușor de anticipat în timp. Mai mult, pe o fundație sigură și stabilă poți construi trainic ceea ce-ți dorești să se întâmple.

Sunt mereu apreciate persoanele care "se țin de cuvânt" ? Da sau nu ? Răspunsul la această dilemă este relativ ușor de dat, în sensul că respectivele persoane sunt evitate (uneori chiar defăimate !) de cei care vor să acționeze după principiul "pe repede înainte" sau de cei care aplică, ori de câte ori au prilejul, principiul hoților de buzunare - "iuțeala de mână și nebăgarea de seamă" (evident, a celui păgubit).

Cei care se încadrează în aceste două categorii nu pun preț pe cuvântul dat, nu au răbdarea de a realiza cele ce-și doresc, nu sunt interesați de părerea și soarta celorlalți păgubiți sau mai răbdători, ei permanent "dau din coate" , nu sunt frământați de probleme de morală, ci numai de atingerea scopului personal, imediat, indiferenți la cele ce li se întâmplă celor din jur.... Surprinzător, într-o oarecare măsură, este faptul că numărul celor care se înscriu în această categorie, este în continuă creștere, cu consecințele negative ușor de constat în diferite colective de muncă, în școală și universitate, în comunitate, în traficul rutier, în cele mai înalte instituții din stat. Până unde se poate merge sau se va merge ? Greu de răspuns imediat, dar în timp lucrurile se vor așeza numai atunci când primordială va deveni caracteristica morală a fiecărei activități și relații interumane.

Caracteristica morală presupune responsabilitate în toate cele ce întreprindem, grija față de propria persoană și de cei din jur, empatia față de  aceștia, colaborarea și cooperarea cu semenii, ajutorarea celor în nevoie, seriozitate în respectarea cuvântului dat. Despre necesitatea existenței moralității în relațiile umane se pot scrie și spune multe lucruri, dar nu trebuie să uităm că moralitatea este legată de credința în stabilitatea și legătura celor ce se petrec în jurul nostru, toate aflate sub un control care depășește putere noastră de înțelegere și cunoaștere. Unii află târziu, alții niciodată, aceste adevăruri perene......Din păcate....

Din nefericire (și nu din păcate!) cele mai multe din cele auzite, trăite și văzute din cele ce se întâmplă sau s-au întâmplat la noi în ultimele decenii nu pot fi, în prezent, caracterizate ca fiind, în primul rând, morale. Din nefericire...